Noi Suntem Inima Pământului

Arhitectura iubirii și armoniei – Noi Suntem Inima Pământului III

Written by Petrea Ciortan

Arhitectura iubirii și armoniei – Noi Suntem Inima Pământului III

Pentru a fi deplin pregătiți să articulăm o civilizație solară o scurtă radiografie a actualei civilizație este atât clarificantă, cât și lămuritoare prin tocmai sesizarea bazelor ei și pentru a avea o atitudine ideală în această tranziție de neevitat.

Cultura și spiritualitatea ultimilor mii de ani și mai ales filtrul prin care le percepem creat în special de la Renaștere înspre zilele noastre sunt tributare unei viziuni antropice. Datorită unei nevoi teribile de găsire a unui sens, dar și unei faze evolutive ce se află spre finalul ei, omul a fost elogiat cu agresivitate în toate felurile. Sintagma „noul om” a fost rostită în antichitate, apoi de creștini, de naziști, de comuniști, de filosofi, de lideri spirituali într-un mod obsesiv și ea încă are puternice ecouri în diferite medii culturale și spirituale.

Dogmatismul cultural, științific și spiritual s-a conturat pe această nevroză antropocentrică și a cucerit planeta, a generat sisteme educaționale și socioeconomice ce au instaurat un stil de viață concurențial cu tușe destul de războinice și un comportament agresiv față de natură, mediul înconjurător și regnurile surori.

Încercând să își răspundă la întrebarea Cine sunt/Cine suntem? omul a devenit obsedat de el însuși și trăiește orbit de propria-i întrebare ce tot întârzie să-și găsească răspunsul. Firește, acest proces face parte dintr-o fază evolutivă necesară ce are menirea să îl reașeze pe om în cadrul țesăturii vieții pe Pământ, deplin conștient de ea și ca parte componentă și protectivă a lanțului trofic și nicidecum ca vârf și dispozitar al lui.

Posedat de această psihoză culturală și spirituală, „noul om” a ajuns la marginea prăpastiei și începe să realizeze iminentul pericol. Omenirea se află la o mare răscruce, iar evoluția neocortexului (prin puterea de a observa, discrimina, inova, oferi soluții) în această fază evolutivă îi autorizează pe anumiți membri ai săi să vadă cu claritate criza imensă și deopotrivă să găsească soluțiile și eventual să ofere răspuns terifiantei întrebări Cine sunt/Cine suntem?

Întrebarea își are justețea sa dar conține și invitația camuflată de a rătăci într-un labirint al perspectivelor culturale și spirituale. Învârtindu-se în jurul acestei întrebări omenirea a creat ideologii și perspective diferite de a se auto-omagia și s-a desprins flagrant de natură și viață, îmbătându-se cu idei și viziuni tentante care își au limitele lor, dar care au făcut și fac posibilă evoluția către un mare punct de turnură.

Oamenii religioși sunt convinși că adevărul cel adevărat și unic este de partea lor, ateii râd copios de limitările venerării unei zeități antropomorfe, oamenii de știință anulează orice punct de vedere inovativ prin postulate vechi arogându-și rolul de noii “preoți” ai adevărului științific. Formată în mare parte pe valorile marilor religii ale omenirii, comunitatea spirituală se crede mai evoluată și subtilă decât toate celelalte fiind și ea în mare parte (a se citi în mare parte) tributară unei viziuni antropice ce limitează conceptele de bunăstare, sănătate, armonie, iubire doar în ceea ce privește omul.

Peisajul planetar pare dezolant. Ideologiile de tot felul sunt din ce în ce mai slăvite, dogmele proclamate virulent, bisericile și templele se înmulțesc, cosmosul începe să fie cucerit, roboții pregătiți pentru era inteligenței artificiale iar pădurile sunt defrișate, oceanele și apele otrăvite, specii eliminate definitiv din peisajul vieții terestre, solul este secătuit, o larg] categorie socială este împovărată pentru a menține un sistem al consumului, milioane de animale masacrate zilnic pentru un stil de viață extrem de bolnăvicios.

Oricât de teribilă ar fi realitatea socială pe care oamenii o zugrăvesc împreună la nivel planetar, ea își are sensul și face parte dintr-un plan pe care însăși VIAȚA îl orchestrează, ceea ce nu scuză absolut deloc orbirea umanității, ci face trimitere către disponibilitatea de a primi răspunsul la răvășitoarea întrebare și invită imperios către un salt evolutiv, către o mutație ontologică spre naturalețe și relaționare prin blândețe cu natura înconjurătoare.

Amenințat de natură, omul preistoric a creat civilizația pentru a îmblânzi și supune natura de care era terifiat și pe care nu o înțelegea deloc. Saltul tehnologic al ultimilor sute de ani și mai ales cel al ultimilor decenii, cu toate ravagiile ce încă ne îngreunează existența, ne-a adus foarte multe avantaje ce nu le putem nici o clipă nega și ne-a apropiat mai mult ca niciodată către o perspectivă din ce în ce mai largă și coerentă asupra corpului uman, asupra naturii și relației ce o stabilim cu ea, asupra cosmosului.

În toate domeniile științifice, culturale, spirituale au apărut pionieri care au făcut și fac în continuare eforturi colosale pentru a trasa o nouă paradigmă a valorilor în care se pune accentul pe relația dintre om și natură și astfel se prefigurează oferirea unui posibil răspuns la întrebarea Cine sunt? Cine suntem?

Esența vieții poate fi înțeleasă doar prin relaționare. Crezându-se separat de natură și de celelalte regnuri omului i-a fost imposibil să-și găsească cu adevărat sensul și de aceea a fost mereu obsedat de problematica „noului om”.

Îndemnul socratic și al oracolului de la Delphi „Cunoaște-te pe tine însuți” este extrem de periculos atât timp cât încerci să te cunoști dintr-o perspectivă conceptuală fiindcă pur și simplu poți rătăci la infinit în capcanele minții și ideologiilor create pentru a potoli setea de sens sau a exarceba aroganța umană în relație cu Viața.

Din fericire natura umană, nu este conceptuală și deloc fictivă, ci pur funcțională și deplin conectată la celelalte regnuri și firește, la planeta pe care locuiește.

Însă tocmai această întrebare obsesivă a făcut posibilă evoluția către acest punct și ea își are sensul. Însă ca întotdeauna răspunsul este altul decât cel așteptat, iar siluirea naturii ca răspuns al faptului că omul se simțea amenințat de natură se pare că până la urmă are puterea de a modela chiar ființa umană și spaima sa preistorică, iar asta este o surpriză de mari proporții.

Într-un fel omul a fost momit de viață să se întrebe obsesiv Cine este? și să supună mediului înconjurător pentru ca el să ajungă în pragul unei transformări greu de imaginat. La modul absolut întrebarea Cine sunt? este sinonimă cu destinele lui homo sapiens, iar prefigurarea răspunsului presupune transformarea lui ce deja a început.

Perspectivele științifice noi asupra creierului emoțional și creierului inimii deschid alte porți de percepție și ne arată cum omul este mereu conectat cu mediul, mai mult, sugerează că el se poate calibra la pulsul Pământului și al Soarelui prin ceea ce este deja acceptat a fi coerența inimii.

Începem să înțelegem cu pași mici dimensiunea emoțională a existenței umane, faptul că plantele și arborii sunt inteligenți, că apa are memorie, avem date despre centrul galaxiei Sagittarius A și emisiile imense de raze ce afectează sistemul solar, acceptăm că vântul și exploziile solare infuențează clima și ritmul cutremurelor, suntem conștienți de biocâmpul personal și de faptul că el schimbă informații cu alte biocâmpuri, realizăm că rețeaua de ciuperci reprezintă internetul vieții, că sentimentele și emoțiile influentează adn-ul, dar și realitatea înconjurătoare. Prin interdisciplinaritate am ajuns să avem o perspectivă astrogenetică asupra ființei umane. Începem să facem corelări între conștiința christică și razele x și gamma, între particulele neutrino și vălul Fecioarei. Ascultăm muzica plantelor și începem să realizăm că emisiile solare ne programează chimia și biologia organismului.

Devenim din ce în ce mai conștienți de relația ce o stabilim cu natura și de relațiile pe care regnurile le stabilesc permanent între ele, de relația pe care Pământul o stabilește cu sistemul solar și galaxia și începem să întrezărim o nouă fază evolutivă ce este menită să ne preia de pe marginea prăpastiei și a colapsului și să ne ofere statutul de parte componentă și protectivă a lanțului trofic, altfel spus de veghetori ai vieții.

Din ce mai multe spirite luminate înțeleg că esența vieții și însăși natura umană se dezvăluie prin relaționare și din această perspectivă realitatea comuniunii capată alte sensuri decât cele pe care creștinismul le-a condiționat prin imaginarul și ritualurile sale. Comuniunea se arată astfel o sărbătoare a ființării pline de respect în cadrul naturii planetei Pământ ce își are locul și ritmul armonic în curgerea sistemului solar și a galaxiei.

Ideologiile culturale și spirituale, dogmele științifice și religioase încep să fie spulberate, invalidate sau transfigurate într-o percepție mult mai largă și flexibilă. Din ce în ce mai mulți oameni încep a se elibera de tirania lor și o nouă viziune integratoare, holistă începe să se contureze iar ea ne ghidează în a redefini în totalitate stilul de viață și a pune bazele unei civilizații în armonie cu natura, al cărei principal vector social îl reprezintă stabilirea de relații armonioase, prospere, creative între oameni.

Viața și relațiile stabilite de actanții ei (re)devin centrul noii viziuni integratoare în care omul își regăsește locul în cadrul naturii din care face parte dintotdeauna și este eliberat de psihoza întrebării Cine sunt, fiind autorizat să experimenteze răspunsul prin iubire și respect față natura planetei Pământ, față de semeni și implicit față de el însuși.

La nivel planetar viziunea și paradigma holistă prinde contur din ce în ce mai clar și în anul de grație 2018 suntem în momentul 0 al expansiunii ei.

Arhitectura iubirii și armoniei se plasează în acest moment zero și își are rădăcinile în schimbarea de paradigmă de la o viziune antropocentrică la cea în care viața și relațiile dintre regnuri sunt centru viziunii și motorul acțiunilor umane. În același timp arhitectura iubirii și armoniei poate fi abordată și îmbrățițată doar dintr-o poziție de (re)cunoaștere a naturii umane ce presupune împuternicirea prin activarea, dinamizarea creierului emoțional și a creierului inimii și armonizarea acestor două inteligențe cu ceea ce se înțelege clasic prin noțiunea de creier cranian, el nefiind decât o parte din sistemul nervos existent în corpul uman și absolut deloc cea mai importantă parte.

Arhitectura iubirii și armoniei nu servește omului, ci întregului și nu își propune să schimbe societatea sau planeta Pământ, ci să recunoască armonia prevalentă din spatele tuturor proceselor vieții și să pună accent pe faptul că iubirea este o forță ce are implicații extrem de fizice datorită căreia stele roiesc prin galaxie, Pământul se învârte în jurul Soarelui, apa întreține viața pe pământ, florile își oferă parfumul, oamenii își trăiesc propriile aventuri pline de sens și inspirație conștienți sau nu de propria lor natură și conexiune cu natura terestră și cea cosmică.

Arhitectura iubirii și armoniei presupune și are conținută în ea celebrarea vieții ce se exprimă în miriade de forme, acceptarea deplină a evoluției umanității și existența actualului peisaj social, mai mult, îmbrățișează criza actuală socioculturală pe care o consideră un ferment magic și necesar prin care armonia și iubirea ca forțe intrinseci ale vieții vor fi recunoscute la nivel social și vor fi alese drept ghid civilizațional ceea ce implicit va genera o mare transformare sau mai precis o aliniere cu principiile eterne ale vieții.

Schimbarea și transformarea sunt inerente vieții, de aceea arhitectura iubirii și armoniei nu își propune să schimbe nimic, ci să evidențieze ceea ce există dintotdeauna. În această lumină acțiunile și proiectele inițiate din perspectiva arhitecturii iubirii și armoniei sunt gesturi ce confirmă măreția vieții, afirmă inteligența fascinantă a corpului uman în totalitatea sa și pun accentul pe armonizarea relației dintre om și planeta Pământ și cosmos. Pe acest drum nu rămâne decât să experimentăm, să ne jucăm, să creăm, să inovăm și astfel să zidim & să clădim și să ne asumăm condiția de arhitecți ai iubirii și armoniei spre care oricine se poate deschide prin înțegerea și activarea inteligenței propriului corp și onorarea planetei Pământ și a armoniei cosmice.

Însăși orientarea către dinamica Pământ Soare face parte din bucuria de a celebra logica vieții și nu cultura vremelnică. Urgența conținută în reformularea din temelii a viziunii asupra existenței și implicit a stilului de viață ce articulează actuala civilizație și în acordarea cu energiile solare ce pătrund în cantitate din ce în ce mai mare pe Pământ este în acelați timp o invitație la joc și cea mai mare șansă oferită omenilor de a deveni în foarte scurt timp ființe creatoare ce își permit să experimenteze universul inimii radiante și înfloritoare.

Nu e nimic grav la mijloc chiar dacă întreaga umanitate ar fi rasă de pe fața Pământului de un tsunami emis de Soare, fiindcă numai hainele conștiinței universale s-ar topi, ea urmând să se exprime în alte moduri și astfel „noi” să avem continuitate în marele joc universal. Din fericire omenirea a fost mereu conectată cu schimbările inerente în ordinea implicată a planetei, chiar dacă la început acest lucru s-a întâmplat cu categorie extrem de restrânsă. Acesta este dintotdeauna rolul pionierilor și nebunilor frumoși ai lumii: de a sparge bariere și croi drumuri noi.

În mod fericit prin spiritele sale luminoase existente mai în toate domeniile de activitate, omenirea înțelege că este necesară o schimbare de direcție și nu neapărat datorită efectelor dezastruase ale actualei civilizații asupra mediului înconjurător, ci pur simplu fiindcă fundamentele actualei civilizații sunt depășite de mult timp de modul actual de a înțelege viața.

Am ajuns în punctul în care realizăm că a venit vremea să ne jucăm altfel, iar acest punct de turnură coincide în mod uimitor cu posibilitatea de a vedea mult mai clar dinamica dintre Pământ și Soare.

Însăși obsesiile culturale și întrebările sfășiitoarele ce l-au definit pe homo sapiens, setea nebună de a îmblânzi natura ne-au pregătit pentru o nouă fază evolutivă.

Și cum știm mai toți că nu există coincidențe, ci sincronicități, arhitectura iubirii și armoniei conține în ea teza că suntem pregătiți pentru noua era solară ce urmează a se instaura pe Pământ.

Capitolul precedent – Strigătul creării civilizației solare

Capitolul următor – Punctul zero. Piatra de temelie

About the author

Petrea Ciortan

Leave a Comment