Educație holistică

Era demiurgică a creației din iubire a început

Written by Petrea Ciortan

Pentru mulți oameni odată cu intrarea planetei Venus în sens direct, dublată de ieșirea Soarelui din Scorpion și finalizarea proceselor lui alchimice și perechea lună plină și lună nouă în Săgetător începe în sfârșit era creării și co-creării din iubire. Da cu adevărat iubire. Un foc creativ și expansiv începe a curge așa cum nu a mai curs niciodată peste noi. Mai exact suntem cu mult mai dispuși să integrăm energii înalte, odată cu masiva curățenie ce a avut loc și în acelai timp infuziile de energii cosmice ce vin prin Soare dinspre Galaxie sunt mult mai mari. Una din masivele porțile cosmice, loc de intersecție între Pământ și Soare, este plasată în Apuseni și pe vecie vom fi mereu impulsionați în creșterea noastră și deopotrivă forțați să integrăm cât mai repede darurile solare. Asta explică și aparentul peisaj dezolant din țară, dar și energia înaltă pe care mulți o simt.

Iar asta e mai mult decât o veste minunată. E curată mântuire, eliberare, renaștere, ce se întâmplă la nivel social printr-un mic grup de oameni ce va declanșa un tsunami colectiv în anii ce vin.

De ce de acum? Fiindcă pentru un anumit număr de oameni se finalizează purificarea și devirusarea corpului emoțional și mental ceea ce permite ființarea lor în energia pură a Pământului, a Soarelui și a cosmosului ce deopotrivă toate vorbesc despre fațete diferite energetic ale iubirii. Până la acest stadiu ontologic iubirea e o prezență palidă ce din adâncuri ne menține pe linia de plutire, iar din această stare a crea demiurgic e imposibil. Mișcăm lucruri, dar mai degrabă suntem pe mod de supraviețuire și de chirurgie energetică.

Să nu ne îmbătăm cu cuvinte. Puțini oameni au ajuns acum în acest stadiu zero al creației și ființării în energiile cosmice sinonime cu iubirea, dar ce frumos că din ce în ce mai multe ființe îmbrățișează aceste noi coordonate, oricât de puține ar fi ele. La modul cel mai real ele sunt deschizătoare de drumuri și adevărați arhitecți ai iubirii și armoniei ce vor avea puterea de a revărsa către omenire fluvii de iubire ceea ce ne va sprijini tuturor evoluția.

Acest moment zero pe care îl ating acum anumiți oameni e prilej de sărbătoare. Omenirea intră o fază evolutivă fără precedent. Un nou limbaj al împuternicirii se naște, un limbaj viu, simplu, devirusat de conceptual menit să aducă claritate, luciditate și multă bucurie.

Un alt mod de a relaționa și crea ni se dez-văluie, alte orizonturi ni se arată și cu alți oameni vom călători în noua viață de la inimă la inimă, nelăsând pe nimeni în urmă, ci onorând cu mai multă dăruire implicarea noastră în a întrupa pe Pământ era de aur a iubirii și armoniei.

În același timp devine din ce în ce mai clar care sunt pașii întru a ajunge să trăim cu adevărat scăldați de grația și iubirii. Vălurile se destramă, ceața se disipă pentru din ce în ce mai mulți oameni și viața începe să se arate așa cum este ea și doar prin această providențială schimbare de traiectorie putem vorbi de o direcție cât de cât clară, de ape limpezi, de primele luminițe ale noului Pământ, de o nouă arhitectură a lumii, de o reală ctitorire unei civilizații definite de armonie, comuniune, creativitate, prosperitate și respect față de toate formele de viață ale planetei Pământ.

Orice ar fi să fie totul e perfect așa cum este și se perfecționează clipă de clipă. Însă nu putem trece cu vederea clipele de sărbătoare. Ea se simte în aer și focurile mari de artificii se vor aprinde odată cu luna plină din Săgetător.

E minunat. E uimitor de frumos. Cei care au ajuns la acest punct zero vor simți o împuternicire fără precedent fiindcă viața pur și simplu îi va lua pe sus cu energia ei fabuloasă, plină de diafan și putere totodată, iar cei ce se află în focurile proceselor de purificare vor beneficia extrem de mult de drumurile deschise, de experiența celor ajunși pe Pământul iubirii, pe Pământul cel de toate zilele ce se sărută într-un dans etern cu Soarele în călătoria lui prin Univers.

Să ne bucurăm, să celebrăm. Creația din iubire începe la nivel colectiv. Pășim timid, dar pe vecie în dimensiunile comuniunii și frumuseții sociale. Se simte în aer, chiar dacă acest parfum atât de străin nouă pământenilor este savurat de către foarte puțini.

În câteva decenii ne vom bucura cu toții de aromele lui fine fiindcă cu toți suntem invitați la marea horă a Vieții.

Să ne bucurăm, să celebrăm. Era demiurgică a creației din iubire a început.

Petrea Ciortan, 16 noiembrie 2018

Dacă ți-a plăcut acest articol și ai vrea să ai acces la mai multă informații asemănătoare sau cu tematică înrudită, te invit să sprijini printr-o donație realizarea centrului multimedia Imago Mundi menit să participe activ la conturarea unei civilizații definite de armonie, comuniune, creativitate, prosperitate și respect față de toate formele de viață ale planetei Pământ.

Pentru donații te rog să mă contactezi la petrea.ciortan@gmail.com

 

About the author

Petrea Ciortan

Leave a Comment