Vă facilităm

Ca participare socială ne-am propus în primul rând să împuternicim oamenii prin in-formație, evenimente și programe holistice menite să faciliteze procesul de întregire, exprimarea creativității și autenticității, atingerea stării de sănătate și armonie radiantă și de prosperitate înfloritoare.

Din această condiție de om întreg și radiant și întors către propria-i putere și adevăr interior, oricine poate participa entuziast, electrizant la expansiunea viziunii și trăirii holistice, la crearea unei civilizații în armonie cu natura.

Acțiunile, proiectele, evenimentele și in-formația vehiculată pe Templul Vieții au rolul de a ne reașeza în cadrul țesăturii vieții pe Pământ, deplin conștienți de ea și ca parte componentă și protectivă a lanțului trofic și nicidecum ca vârf și dispozitar al lui. Astfel ne vom împlini menirea și vom afla cine suntem cu adevărat și din acest punct de vedere împuternicirea își dezvăluie profundul său parfum.

În momentul prezent vă putem facilita:

– accesul la programele holistice “Aventura Întregirii” și “Alchimia simplității și chimia extazului și a beatitudinii” (programe facilitate de Petrea Ciortan)

– accesul la descifrarea naturii interioare prin “Sinteza dintre astrologie, cheile genelor și limbajul natural al vieții” (sinteză și experiență facilitată de Petrea Ciortan)

În viitorul apropiat vom oferi și alte programe și cursuri inedite contextualizate energiei și provocărilor prezentului. Ele vor fi mereu dublate de evenimente și acțiuni inspirante.